Dovlecei la cuptor cu Suluguni

Dovlecei la cuptor cu Suluguni, rosii si marar verde. Cum sa faci cei mai gustosi Dovlecei la cuptor cu Suluguni si rosii, reteta pas cu pas.

Acum, ca suntem in plin sezon al dovleceilor, va propun o simpla, insa foarte gustoasa reteta de Dovlecei la cuptor cu cascaval Suluguni afumat.

Suluguni este un cascaval traditional georgian (gruzin), patentat, care mai intai este tinut in saramura, iar apoi afumat.

De obicei, este produs din lapte pasteurizat de vaca, bivolita sau o combinatie dintre aseste doua tipuri de lapte.

Traditional, acest tip de branza in saramura este pregatit in totalitate manual din lapte autohton si cu folosirea cheagului natural si nu sintetic.

Este un preparat-aperitiv, care se gateste simplu, fara prea multe batai de cap si, care merge ca si garnitura la preparatele din carne.

Gustul este senzational, datorita aromei de fum natural data de deliciosul cascaval Suluguni afumat.

Ingrediente:

  • 1 kg dovlecei;
  • 2-3 rosii de gradina;
  • 150 gr cascaval Suluguni afumat;
  • sare si piper dupa gust.
  • 1 lingura ulei de masline
  • 1 legatura de marar verde

Mod de pregatire:

  1. Se spala, se taie capetele si se feliaza dovleceii in felii de 0.5 cm grosime; rosiile se spala si se taie felii, la fel, de 0.5 cm grosime.
  2. Se transfera, dovleceii, intr-un castron mai incapator; se adauga uleiul de masline, sare si piper dupa gust; se amesteca, incat dovleceii sa fie bine unși cu ulei.
  3. Se aranjeaza dovleceii intr-o tava; deasupra se aseaza feliile de rosii si se dau la cuptorul preincalzit la 180 C, pentru 15-20 min.
  4. Dupa 15-20 min se scoate tava si se presara uniform cascavalul Suluguni afumat. Se da la cuptor, pentru inca 8-10 min. sau pana cascavalul se topeste si capata o crusta aurie deasupra.
  5. Se scoate tava de la cuptor, iar deasupra se presara mararul verde tocat grosier.

Pofta buna!

Comentari

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.